Cu o lună în urmă, la Strasbourg, în Plenul Parlamentului European am atenţionat COMISIA EUROPEANĂ asupra situaţiei din insula grecească Lesbos unde sunt doar 4000 locuri de cazare şi 14.000 de migranţi. Atenţionam atunci că suferinţa este mare atât pentru localnici care adesea sunt agresaţi de refugiaţi dar şi pentru migranţi care dorm în corturi, lipsiţi de minime măsuri de higienă. Atenţionam atunci că cea mai grea situaţie o au copii aflaţi pe insula. Ceream Comisiei Europene să sprijine guvernul Greciei să returneze în ţările de origine sau să redistribuie urgent câteva mii de refugiaţi cu o atenţie deosebită pentru copiii minori neânsoţiţi.

Săptămâna aceasta, constatând că nu a existat nici un fel de implicare a Comisiei Europene în rezolvarea problemelor grave ale migranţilor ilegali din insulele greceşti, am avut o nouă intervenţie în Plenul Parlamentului adresându-mă direct Comisarului pentru Afaceri Interne şi Migraţie, doamna Ylva Johansson căreia i-am cerut în mod expres măsuri pentru salvarea celor 3000 de minori neînsoţiţi proveniţi din Siria, Irak şi Afganistan, copii care şi-au pierdut părinţii în războaiele din ţările lor sau şi-i caută prin Europa. Am cerut pentru aceşti copii măsuri urgente de redistribuire pentru a fi salvaţi din infernul insulelor greceşti. Mai jos aveţi intervenţia din 29.01.2020.

PS – Pe insule se află peste 7000 minori, dar 3000 sunt neînsoţiţi, nu are nimeni grija lor, sunt flămânzi, bolnavi o bună parte din ei şi pur şi simplu unii mor lipsiţi de orice asistenţă. Se întâmplă în Europa care se umflă în pene cu “Green Deal” şi 5G.

Îngrozitor.

Traian Băsescu

 

Lasă un răspuns